De ce suporterii români nu vor vedea Euro 2016? CNA intervine

De ce suporterii români nu vor vedea Euro 2016? CNA intervine
Publicat: 03/04/2015, 08:34

Decizia a fost luată cu unanimitatea voturilor membrilor prezenți la ședința CNA de joi (Florin Gabrea, Valentin Jucan, Lorand Turos, Monica Gubernat, Viorel Vasile Buda, Radu Herjeu, Dorina Rusu și Răsvan Popescu), la propunerea lui Valentin Jucan, cel care prezidează ședința.

Valentin Jucan a invocat articolul 21 din Legea audiovizualului, potrivit căruia „Evenimentele de importanță majoră pot fi difuzate în exclusivitate numai dacă difuzarea nu privează o parte importantă a publicului din România de posibilitatea de a le urmări în direct sau în transmisie decalată în cadrul unui serviciu de programe cu acces liber”.

De asemenea, Valentin Jucan a făcut referire la Hotărârea Guvernului numărul 47 din 2003, conform căreia evenimentele de importanță majoră sunt: Festivalul Internațional „George Enescu”, Jocurile Olimpice de Iarnă, Jocurile Olimpice de Vară, Campionatul Mondial și cel European de fotbal și jocurile de calificare ale echipei naționale de fotbal a României.

„Ideea este că, în acest moment, disputa este neclară față de modul în care TVR va putea sau poate nu va putea să difuzeze acest eveniment considerat de importanță majoră (…) În același timp, Dolce Sport a transmis, printr-un comunicat public, că dânșii au obținut exclusivitatea pentru difuzarea acestor meciuri. Există o categorie de meciuri «free to air» (liberă la retransmisie, n.r.), așa cum e stabilită de Comisia Europeană. În acest moment lucrurile sunt neclare”, a spus Valentin Jucan, în ședința de joi, înainte de a solicita colegilor săi să voteze pentru primirea unor informări de la TVR și de la Dolce Sport.

„Pe noi ne interesează ca anul viitor să nu mai ajungem în situația în care românii nu pot să urmărească liber, fără abonamente, fără alte chichițe, aceste meciuri. Solicitarea mea este să solicităm un punct de vedere, o informare, urmând ca după aceea să vedem dacă ne putem pronunța sau dacă putem face sugestii”, a mai spus Jucan.

Potrivit unui comunicat remis luni agenției MEDIAFAX de reprezentanții Telekom România, Dolce Sport este singura televiziune din România care va transmite toate cele 51 de partide ale celei mai mari competiții fotbalistice din Europa, iar 28 de partide vor fi putea fi vizionate exclusiv pe canalele Dolce Sport.

Cele mai bune 24 de echipe reprezentative se vor întâlni la Campionatul European din Franța, care se va desfășura în perioada 10 iunie – 10 iulie, unde și echipa națională a României are șanse de calificare, ocupând în acest moment primul loc în Grupa F preliminară.

Pe de altă parte, în aceeași zi, Televiziunea Română a anunțat, într-un comunicat remis MEDIAFAX, că se află în cursa pentru achiziționarea drepturilor de difuzare TV a opțiunii „free to air” pentru Campionatul European de fotbal din 2016, pachetul vizat de TVR cuprinzând 23 de partide, inclusiv meciurile echipei României.

Potrivit comunicatului, situația financiară a TVR este una extrem de dificilă, însă televiziunea publică „face toate diligențele necesare pentru ca toți telespectatorii din România să aibă acces la evenimentele de importanță majoră, așa cum sunt ele definite în Hotârârea Guvernului numărul 47/2003”.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Obligatoriu pentru românii care nu stau la adresa din buletin. Regula se aplică pentru toți
Locul din România în care Creatorul a împărțit muritorilor o bucățică de cer. E binecuvântat
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Autoritățile italiene au recuperat artefacte în valoare de 8 milioane de euro excavate ilegal